Adam Chițu a câștigat Red Bull Dance Your Style 2023: tânărul va reprezenta România la Finala Mondială din 4 noiembrie

Adam Chițu a fost desemnat cel mai bun dansator de stree-dance din România de la Red Bull Dance Your Style 2023. Astfel, tânărul de doar 18 ani va reprezenta România la Finala Mondială a evenimentului pe 4 noiembrie.

Amintim că Circul Metropolitan din București a găzduit competiția de anul acesta, unde 16 dintre cei mai talentați dansatori de stree-dance din toată țara s-au întrecut în dueluri în fața unui juriu.

După 3 ore intense pline de creativitate, spontaneitate și emoții, Adam Chițu a câștigat detașat aplauzele publicului. Acum, cel din urmă va reprezenta țara noastră la competiția mondială ce va avea loc în Frankfurt, pe 4 noiembrie.

„De 3 ani urmăresc acest concurs și-mi doream foarte mult să particip și să-l câștig. Am început să dansez de la 7 ani, cu breaking și hip-hop, iar ulterior le-am făcut pe amândouă. Primul meci a fost cel mai greu moment al serii pentru mine, pentru că am avut emoții foarte mari.

Ce m-a ajutat foarte mult a fost susținerea tuturor celor de la Challenge Arts, trupa mea de suflet, și a întregii mele familii. M-am simțit foarte bine în seara asta! E doar a doua mea participare la un concurs mare, după Hip Hop International Phoenix, Arizona, USA, 2019, unde am fost cu trupa”, a declarat Adam Chițu, câștigătorul Red Bull Dance Your Style 2023.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments