Începe cea de-a șaptea ediție a Spotlight – Bucharest International Light Festival: evenimentul are loc în 21-23 aprilie
Spotlight – Bucharest International Light Festival revine între 21 şi 23 aprilie la Bucureşti, iar localnicii sunt invitați să se bucure de noi experiențe și locații în premieră.
Ediția cu numărul 7 a festivalului se numește Geometry of the City și transformă Calea Victoriei și ARCUB – Hanul Gabroveni prin spectacole de video mapping, proiecții de lumină și instalații multimedia din: Franța, Austria, Ungaria și România.
Amintim participanților care se vor bucura de proiecții inedite că evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, alături de Direcția Cultură, Învățământ, Turism, cu sprijinul MONUMENT for – Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public şi este membru al The International Light Festivals Organisation.
Program
Programul Spotlight 2023 începe de la orele 20:00 în fiecare zi de festival și se termină la orele 23:00. Mai mult decât atât, traseul ediției din 2023 începe de la intersecția Calea Victoriei până la Cercul Militari Național.