Îndemnul elevilor către profesori și părinți, la Conferința SuperTeach: „Copilul merge la școală ca o foaie albă. Aveți grijă ce scrieți pe ea!”

Peste 500 de profesori, părinți și elevi au participat sâmbătă la Conferința SuperTeach București ”De la monolog la dialog”, pentru a învăța cum să relaționeze mai bine unii cu ceilalți și cum să micșoreze distanța care apare de foarte multe ori între dascăli și părinți, având un impact negativ în special asupra elevului.

Vorbind despre o ”ruptură” între părinți și profesori, participanții la eveniment – dascăli, copii, părinți, actori, oameni de business, experți internaționali în educație – și-au adus contribuția la ceea ce se dorește a fi deschiderea comunicării reale în triunghiul părinte-copil-profesor. ”Decideți acum ceea ce vreți să faceți altfel în relația cu ceilalți și faceți”, a fost îndemnul de final al conferinței.

Cristina Gheorghe, co-fondator SuperTeach, a subliniat faptul că, deși în educație se vorbește de mult timp despre triunghiul părinte-copil-profesor, acesta nu este funcțional în adevăratul sens al cuvântului. ”În acest triunghi, fiecare vede din perspectiva sa – dintr-o parte se vede cifra 9, din alta parte se vede 6. Fiecare vede din cutia lui”. Ce putem face pentru a ieși din cutiile în care suntem, pentru a putea comunica real unii cu ceilalți? ”Primul lucru este să îl vedem pe celălalt așa cum este, să-l întrebăm ce își dorește, ce visuri și ce nevoi are”, recomandă Cristina Gheorghe.

Relația profesor-părinte-elev a fost ilustrată pe scena evenimentului, în premieră, și prin piesa de teatru „Libertate – piesă pentru o sala de clasă„, de Yann VERBURGH, în lectura actorilor Diana Cavallioti și Ciprian Nicula. Ineditul moment a reprezentat prilej pentru cei 500 de participanți la conferință să ”vizualizeze” mai bine ce greșeli de comunicare facem în triunghiul părinte-copil-profesor, care generează ruptură în relație și frustrări pentru toate cele trei părți.

Sistem învechit și neadaptat, manuale uzate, presiunea notelor mari și adulți autoritari – școala prin ochii copiilor

Vocea copiilor a fost reprezentată la conferință de liceeni ai Colegiului Național Iulia Hașdeu din București. ”Copilul vine la școală ca o foaie albă. Aveți grijă ce scrieți pe ea”, a fost îndemnul lui Răzvan Bauer, elev în clasa a XII-a. De asemenea, Cosmin Moldoveanu a vorbit despre faptul că ”acum copiilor li se cere să fie creativi și inovatori, să aibă anumite aptitudini pe care sistemul actual de învățământ nu le predă”. Giulia Niculae, elevă a aceluiași liceu bucureștean, le-a vorbit părinților și profesorilor din sală despre prejudecățile adulților și presiunea notelor mari, în timp ce Teodora Păun a abordat subiectul manualelor vechi și depășite: ”Așa cum dumneavoastră nu mai puteți folosi telefoanele cu taste de acum 20 de ani, nici noi nu mai putem învăța după manuale vechi și uzate.”

În timp ce co-fondatorul SuperTeach, părintele Constantin Necula, a vorbit despre ”ceea ce lipsește astăzi școlii românești, și anume ierarhia de valori”, Felix Tătaru, președintele Asociației SuperTeach a punctat rolul SuperTeach și deschiderea activității asociației și către părinți: ”SuperTeach nu este despre super profesori, ci despre super învățare și super educație, adică despre a învăța fiecare dintre noi să fim cea mai bună versiune a noastră. Iar dacă pentru profesiile noastre ne pregătim atâția ani de școală și facem multe cursuri, pentru cel mai important rol pe care îl putem avea, acela de părinte, învățăm conștient cel mai puțin în această viață”.

Exemple de bună practică și resurse utile pentru părinți și profesori: despre perioada de aur 0-6 ani, bullying și bani

Despre un subiect care produce emoție, deși este vorba ”doar de un instrument”, a vorbit Claudia Oprescu, coordonatorul programului Școala de Bani – BCR: ”Banii sunt doar un instrument, ce poate fi folosit bine sau greșit. Haideți să le vorbim copiilor normal despre bani, încă de mici, să le povestim în toate contextele, la toate materiile școlare, despre rolul banilor, să normalizăm discuția despre acest instrument.”

Nadia Tătaru, președinta Asociației Părinților Isteți, le-a oferit profesorilor și părinților exemple de multiple resurse de prevenire și combatere a bullying-ului, în timp ce Irina Vasile, profesor pentru învăţământul primar la Şcoala Gimnazială „Henri Mathias Berthlot” din Ploieşti, a făcut exerciții practice de mentalitate deschisă în educație, menite să genereze comunicare și colaborare între părinți și profesori, în beneficiul elevilor.

De asemenea, Oana Moraru, expert în educație și director al școlii Helikon, a oferit exemple de bună practică din lucrul cu preșcolarii, subliniind că, în prezent, foarte mulți copii din categoria de vârstă 0-6 ani, indiferent de nivelul social al familiei din care fac parte, au aceleași dificultăți: 20% au tulburări serioase de atenție și hiperkinetism, au întârzieri de limbaj și se exprimă simplist, au toleranță mica la frustare și anxietate emoțională. ”Ce se întâmplă în perioada 0-6 ani este aur pentru orice copil, de aceea este perioada în care trebuie să lucrăm mai atent”, a spus Oana Moraru. ”Copiii de grădiniță au nevoie să repete zilnic, cu ritmicitate, aceeași stimuli, pe fiecare arie de dezvoltare, până la atingerea obiectivului. De asemenea, este nevoie să îi ajutăm să își dezvolte jocul tranzacțional.”, a adăugat expertul.  

Marcel Bartic, profesorși co-moderator al evenimentului, alături de profesorul SuperTeach Cristina Bărbosu Ene și de elevul Cosmin Moldoveanu, a transmis un îndemn către părinții din sală: ”Apreciați și validați și profesorii, este minunat atunci când un părinte vede lucrurile mici și importante pe care un dascăl le face pentru copilul său!”.

Cea de-a 59-a conferință SuperTeach a fost inspirată de cei doi ani de implementare a proiectului Școala SuperTeach la Constanța, unde a reieșit clar importanța implicării active a părinților în viața școlii. ”Astfel, am explorat triunghiul părinte-copil-profesor prin conținutul speakerilor, dar și prin experiențe inedite, precum piesa de teatru „Liberte” și experiențele interactive din spațiile amenajate în foaierul generos al Aulei Universității Politehnica București”, a spus Felix Tătaru.

”Copiii au nevoie să fie văzuți de adulții cei mai importanți din viața lor, iar pentru ca asta să se întâmple este nevoie ca profesorii să fie și puțin părinti, iar părinții să fie și puțin profesori. Și ambii să înteleagă real provocările și aspirațiile copiilor”, a concluzionat președintele SuperTeach.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments