Românii în Bucureștiul interbelic: epocă de aur sau sărăcie ascunsă?

Starea economică a României începea să se refacă după Primul Război Mondial, iar producția industrială și agrară începea să crească. Românii aveau speranțe că viața lor va arăta cu mult mai bine, iar urmașii acestora vor crește într-o țară lipsită de grijile știute de ei până în acel punct.

Pacea părea că se așterne peste tot odată cu încheierea procesului de unificare, iar românii se arătau mai senini și liniștiți decât înainte de conflictele majore.

Bărbații au continuat să aibă în principal grijă de familii, așa că mergeau la muncile câmpului în mediul rural, iar în mediul urban vizitau des târgul pentru a vinde produse.

În timpul acesta, majoritatea femeilor din ambele medii aveau grijă de educația copiilor și de curățenie, mâncare și buna dispoziție din gospodărie.

Copiii însă trebuiau doar să meargă la școală și să asculte de părinți, iar în unele zile câțiva dintre ei distribuiau ziare pentru a aduce un mic venit bugetului casei.

În acea perioadă, existau extreme între stilul de viață al oamenilor, mai cu seamă între cei din provincie și cei de la Capitală, care se puteau bucura de alte avantaje.

Astfel, timpurile s-au împărțit în două categorii pentru români: oportunități și o viață socială la oraș, sărăcie liniștită sau trai modest pentru oamenii din provincie.