Kaufland inaugurează un nou magazin cu acoperiș verde în București
Kaufland România deschide un nou magazin în sectorul 4 al Bucureștiului. Mai exact, acesta este al 22-lea magazin al retailer-ului și al 171-lea la nivel național.
Cel mai nou spațiu oferit de Kaufland pentru bucureșteni este construit pe o suprafață totală de peste 6.000 m2, dintre 3.850 m2 fiind destinați spațiului interior de vânzare.
El se află pe Strada Emil Racoviță nr. 3-5 și va funcționa între orele 07:00 – 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminica între orele 08:00 – 20:00.
Surpriza uriașă este că locația dispune de un spațiu verde de 2.200 m2 pe acoperiș, amenajat cu butași de sedum, plante graminee, perene și arbuști mici și medii.
De asemenea, clienții trebuie să știe că noul magazin aduce în prim-plan și sisteme de colectare selectivă precum:
- În parcarea magazinului, clienții vor găsi un automat de reciclare dublu, de tip self-service, unde pot recicla ambalaje în schimbul voucherelor de extra-reducere. Pot colecta aici trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru).
- În zona de la intrare, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalaje ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor fi recompensați pe loc cu vouchere de 35% reducere la cumpărarea altor produse noi, din oferta lunară. Clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.