Curiozități despre Regina Maria a României: a fost subestimată de mama sa

Regina Maria este descendenta directă a Reginei Victoria, dar și a Ecaterinei cea Mare. Aceasta a rămas în istorie după ce a reușit să extindă conceptul de monarhie în moduri pe care strămoșii ei nici nu și le-ar fi imaginat. Ce lucruri mai puțini știute au adus istoricii în prim-plan despre Regină?

  1. A fost favorita familiei.
  2. Apropiații i-au oferit porecla ,Missy’.
  3. Tatăl său a fost absent aproape toată viața ei.
  4. A fost subestimată de mama foarte dură care credea că toți moștenitorii săi sunt lipsiți de inteligență și plictisiți de rolurile lor.
  5. A fost una din ccele mai cunoscute călărețe din lume în timpul în care femeilor nu li se permitea să participe la competiții internaționale de echitație.
  6. Era admirată de ofițerii armatei pentru capacitatea ei de a manevra cei mai dificili cai.
  7. A fost curtată de Regele George al V-lea și de Winston Churchill.
  8. A fost prima prințesă engleză care s-a căsătorit cu un romano-catolic din dinastia Stuart și până atunci.
  9. Regina Maria a României a fost una dintre primele femei care a primit permis de conducere în Germania.
  10. A lucrat ca asistentă medicală în timpul a trei epidemii și două războaie.
0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments