Detalii din viața pictorului Nicolae Grigorescu: lucrul ca ,reporter’ de război la Războiul de Independență i-a adus moartea

Nicolae Grigorescu s-a născut în anul 1838 și a fost unul dintre puținii artiști plastici de la noi care a murit bogat, dar și care a fost apreciat în timpul vieții, așa cum mulți colegi de breaslă au sperat.

Cu toate că succesul i-a adus și stabilitate financiară, el a ales să locuiască la Câmpina, nu în orice capitală europeană unde ar fi fost primit cu brațele deschise.

Din păcate, deși puțini știu, moartea sa s-a datorat rolului de ,reporter’ de război din cadrul Războiului de Independență. Artistul a contactat atunci o boală de plămâni care i-a pus capăt și i-a încheiat mult mai devreme cariera impresionantă.

După ce primise diagnosticul clar al medicului, cel din urmă a decis să se retragă în liniște într-o zonă cu aer curat și mult soare. Cu toate că a decis să plece din lumina reflectoarelor vremii, era vizitat frecvent de nume mari ale culturii românești chiar și departe de marile orașe.

Mai exact, cei mai buni prieteni ce veneau să îl vadă erau: I.L. Caragiale, Alexandru Vlahuţă, Barbu Ștefănescu Delavrancea sau criticul de artă William Ritter.

„Lui N. Grigorescu. Iubitul nostru, binevoieşte a primi aceste Momente, în fruntea cărora mi-ai permis să înscriu ilustrul dumitale nume – şi, primindu-le, rogu-te, nu cântări preţul darului, ci socoteşte dragostea cu care ţi-l face al dumitale supus prieten Caragiale, 1901, Bucureşti”, este scris pe prima pagină a cărţii păstrată în original la Câmpina.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments