Kylie Minogue a lansat un nou album: ,Hold On To Now’ este cel mai nou single VIDEO

Kylie Minogue lansează un nou album.
Kylie Minogue lansează un nou album.

Kylie Minogue revine în ochii fanilor cu al 16-lea album din cariera sa numit ,Tension’. Cei care o iubesc pe artistă au făcut acum cunoștință cu piesa ,Hold On To Now’, care a primit și un videoclip fabulos.

Cântăreața în vârstă de 54 de ani a anunțat înainte de lansarea creației că pe acest material își va explora puterea din interior, dar și veselia pe care speră să o trimită tuturor ascultătorilor.

„Am început acest album cu o minte deschisă și pe o pagină goală. Spre deosebire de ultimele mele două albume, nu a existat o „temă”, a fost despre găsirea sufletului, a distracției sau a fanteziei acelui moment și a le aduce în beneficiul piesei. Am vrut să sărbătoresc individualitatea fiecărui cântec și să mă scufund în această libertate”, a spus aceasta.

Amintim că ultimul material muzical scos de cea din urmă a avut loc în 2020 odată cu albumul ,Disco’. Surpriza este că vedeta a colaborat și de această dată cu Bikk Stannard și Duck Blackmwell, care au lucrat și la albumul anterior.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Newest
Oldest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments