Lucruri mai puțin știute despre Amza Pellea: prima apariție pe scenă a avut loc în clasa I

Amza Pellea a fost unul din cei mai mari actori din Perioada de aur a cinematografiei românești. Printre rolurile sale memorabile, artistul a rămas în istorie mai ales pentru interpretarea personajului ,Nea’ Marin Miliardarul’, care i-a pus în valoare foarte bine calitățile în pelicule de comedie.

  1. A jucat pentru prima dată pe o scenă în clasa I în Băilești, atunci când a interpretat rolul lupului din ,Scufița Roșie’.
  2. S-a zvonit că actorul și-a ales acest rol pentru că era foarte timid și a preferat să poarte o mască pentru a se feri de privirile spectatorilor.
  3. A terminat cursurile unei școli cu profil electrotehnic și a obținut diploma de „specialist în aparate de calcul de înaltă şi joasă tensiune”.
  4. S-a făcut remarcat în lumea filmului după interpretarea personajelor Decebal și Mihai Viteazul.
  5. A dat viață personajului ,Nea’ Mărin Miliardarul’ după ce unul dintre unchi l-a inspirat.
  6. ,Nea’ Mărin Miliardarul’ este una din cele mai reușite lungmetraje din filmul românesc și nu numai.
  7. Comedia a reușit să vândă aproximativ 14.643.840 de bilete la momentul apariției pe marile ecrane din cinema.
0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments