Vladimir Coman semnează producția muzicală a piesei lui Demi Lovato – ,Neon Lights’

Vladimir Coman semnează producția muzicală a variantei rock ,Neon Lights’ cântată de Demi Lovato. Artistul este cunoscut în industria muzicală ca Chopsticks și este producător, compozitor și sound designer la HaHaHa Production și Romdrops.

Succesul piesei menționate vine după ce Romdrops a marcat deja prin producătorii săi români colaborări impresionante cu: James Carter, Ofenbach și James Blunt (Șerban Cazan și Chopsticks), Moguai și Polina (Chopsticks), Rita Ora feat Fatboy Slim și Rag’n’Bone Man (Șerban Cazan).

De asemenea, aici își fac loc și: KSHMR (Smiley si Serban Cazan), Beverley Knight (Smiley si Serban Cazan), Camylio (Lucian Nagy) sau Iam Tongi câștigătorul „American Idol” cu piesa „I’ll be seeing you”, produsă de Florin Boka (Feenom) și Roland Kiss.

„Să-mi văd numele pe creditele piesei lui Demi Lovato mă face să simt că primesc validare pentru ce fac și ce iubesc. Sunt metalist și rocker de mic și odată ajuns în industrie, am tot auzit că rock-ul e mort și că nu pot crea în direcția asta, că voi muri de foame.

Acum Demi Lovato cântă rock, MGK cântă rock, s-au întors Paramore și Avril Lavigne, a apărut Olivia Rodrigo, pe lângă mulți alții care adoptă stilul ăsta, iar eu m-am trezit brusc foarte cerut pe nișa asta pe care o iubesc.

Colaborarea pe piesa lui Demi Lovato a pornit de la Smiley care, într-una dintre plecările în Los Angeles, i-a povestit lui Oak Felder că are un om în echipă care produce rock, am lucrat diverse instrumentale pentru mai multe voci până am primit invitația de a reproduce în stil metal Neon Lights și iată că viziunea mea e acum parte din albumul ei!”, a declarat Chopsticks.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments