Andreea Bălan a vrut să părăsească ,,America Express”: de ce momente grele a avut parte cântăreața?

Andreea Bălan și Andreea Antonescu au format una din cele mai puternice echipe din cadrul proiectului ,,America Express”. Cele două cântărețe au reușit de fiecare dată să facă față provocărilor cu zâmbetul pe buze, dar și să îi facă pe adversarii lor să ofteze lung. Cu toate astea, chiar fosta soție a lui George Burcea a mărturisit că a avut momente în care a vrut să părăsească show-ul de aventură.

Andreea Bălan a trecut prin clipe extrem de grele în cadrul concursului. Celebra artistă a ajuns chiar până în punctul în care a vrut să renunțe la proiect, dar ceva a ținut-o pe loc.

Presiunea a fost uriașă, probele incredibil de grele, condițiile de viață rele și riscurile multe, dar cu toate astea toți concurenții și-au dovedit că pot trece peste foarte multe detalii pentru scopul pe care îl au.

Blondina a mărturisit recent că cel mai greu a fost în etapa a cincea, moment în care a intrat în cursa pentru ultima șansă.

„Foarte greu a fost! Am vrut să plecăm acasă, eu am vrut să plec în etapa 5. Am intrat la cursa pentru ultima șansă și după aceea m-am ambiționat, mi-am dat seama că nu vreau să ne bată frații și nu am mai plecat”, a povestit cântăreața în emisiunea Xtra Night Show.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments