Două locații bucureștene care te vor ajuta să cunoști mai bine orașul

Prin acest articol voi încerca să aduc mai aproape de suflet Bucureștiul celor care îi trec granițele. Astfel, cele două locații bucureștene pe care le voi prezenta câte puțin în cele ce urmează sunt caracteristice capitalei. Una este un adevărat loc relaxant și minunat, în care fiecare dintre noi își poate găsi liniștea și pacea. Iar cealaltă este un loc perfect de vizitat pentru a cunoaște mai mult despre istoria noastră.

Locații bucureștene pentru suflet, relaxare și cultură

Parcul Herăstrău

Cel mai mare parc din București, Parcul Herăstrău, este situat în jurul Lacului Herăstrău. Și este de asemenea și locul de găzduire al Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”. Acest spațiu verde gigantic mai este numit și Parcul Regelui Mihai I al României. El a fost deschis prima dată în anul 1936 și de atunci oferă vizitatorilor săi un loc perfect de evadare din marele oraș.

Printre multele sale atracții se numără și imensul lac, pe malurile căruia se află, aleile sale cochete, o grădină japoneză și un teatru în aer liber care găzduiește din când în când diferite reprezentații. În plus, pentru a naviga pe lac sunt oferite spre închiriere bărcuțe. Iar dacă ai chef să te plimbi cu bicicleta pe aleile sale, poți închiria și biciclete.

Mai mult decât atât, când este cald sau ai chef de o băutură ori vrei să mănânci ceva bun, restaurantele din jurul parcului sunt acolo special pentru asta.

Palatul Parlamentului

Cunoscut și sub numele de Casa Republicii sau Casa Poporului, Palatul Parlamentului este după Pentagon, a doua cea mai mare clădire administrativă din lume. Construcția acestui mastodont, care a fost ideea lui Nicolae Ceaușescu, a început în anul 1983.

Clădirea în stil arhitectural realist socialist cuprinde mai mult de 3000 de camere și are 9 nivele la suprafață și încă 9 nivele subterane. Nu este de mirare că un asemenea monument este cunoscut în aproape toată lumea. Casa Poporului este una dintre cele mai vizitate locații bucureștene. Tocmai de aceea este recomandat ca turiștii să își achiziționeze în avans biletele pentru a-i trece pragul.

Aceste două locații bucureștene sunt printre cele mai reprezentative pentru capitala României. Și fiecare în parte este un loc grozav pentru a cunoaște mai multe despre țara noastră și despre istoria sa. Este minunat cum cultura și relaxarea se pot îmbina atunci când suntem călători în lume.

Sursa foto: impacttv.md, zf.ro, grand-hotel-continental-bucuresti.continentalhotels.ro

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

Redactie

Orasul Bucuresti prezentat altfel! Aici poti gasi evenimente, cafenele, locatii, fotografii, oameni si idei frumoase, prezentat de tineri pentru tineri !

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Newest
Oldest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Ionela
2 years ago

Frumoase recomandari, big like!