Expoziţia Efectul Picasso va mai rămâne deschisă la Muzeul de Artă Recentă şapte zile

Efectul Picasso vine și la Mega Mall în perioada cuprinsă între 19 și 25 octombrie

Expoziţia „Efectul Picasso” mai rămâne deschisă şapte zile la Muzeul de Artă Recentă. Peste 50.000 de vizitatori au văzut expoziţia în cele patru luni de când a fost deschisă, anunţă instituţia.

Vizitatori de toate vârstele au fost impresionaţi de cele 46 de lucrări de Pablo Picasso din colecţia familiei sale, precum şi de cele 65 de lucrări semnate de 37 de artişti români contemporani influenţaţi de opera gigantului spaniol.

Pe site-ul mare.ro se găsesc toate categoriile de bilete, inclusiv reduse pentru elevi, studenţi şi seniori, precum şi oferte de grup. Cei care cumpără minimum 2 bilete în această perioadă şi se înscriu în tragerea la sorţi, intră automat în cursa pentru câştigarea unui weekend la Paris.

Între 15 şi 22 ianuarie, MARe e deschis zilnic şi are program prelungit: 10.00-22.00.

De la deschiderea expoyiţiei a fost lansat un catalog cuprinzător („Efectul Picasso. Influenţa lui Picasso asupra artei româneşti din anii ’60 pînă la ora actuală” / volum bilingv / MARe & Vellant, septembrie 2023), au fost organizate tururi ale expoziţiei (inclusiv ghidate de artişti români cu lucrări prezentate în cadrul EP), ateliere pentru copii, proiecţii de film sau un seminar internaţional (Picassoest) cu experţi din 5 ţări europene, colaborări cu cele mai importante foruri culturale, precum şi parteneriate strategice de excepţie cu companii private care au aderat la acest pas uriaş pentru scena artistică locală: o expoziţie extraordinară, avându-l în prim plan pe unul dintre cei mai importanţi artişti ai tuturor timpurilor.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments