Lansare Asociația Tinerilor din Administrație Publică: detalii despre evenimentul din 23 mai

Asociația Tinerilor din Administrația Publică va avea lansarea oficială pe 23 mai, la orele 14:30, la Palatul Parlamentului. Evenimentul va avea loc la Sala Dimitrie Cantemir și va fi găzduit de Comisia pentru tineret și sport din Senat, structura parlamentară specializată în domeniul tineretului a celui mai înalt for democratic din România.

Evenimentul este intitulat sugestiv ,by the young, for the people’ și va aduna demnitari ai partidelor politice de la guvernare și din opoziție, reprezentanți ai mediului privat și mass-media, dar și membrii ATAP și alți tineri profesioniști din sectorul public.

Dialogul deschis dintre participanți va avea la bază importanța categoriei tinere în administrația publică și noutatea pe care aceștia o aduc în comunitate.

Amintim că asociația a fost înființată în anul 2023 de tineri din sistemul național bugetar pentru crearea unui spațiu pentru tinerii profesioniști din acest sector public.

Astfel, ATAP reprezintă locul în care orice tânăr poate găsi informații necesare despre administrația publică din România.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments