Nunți și botezuri în Bucureștiul interbelic: cum petreceau românii?

În perioada interbelică, mariajele nu se legau după bunul plan al soților, ci după regulile stabilite de societate sau de Biserică. O căsătorie nu putea să aibă loc dacă nu exista acordul ambelor familii sau dacă mirele și mireasa proveneau din clase diferite.

Românii au știut mereu să se distreze, dar petrecerile nu erau atât de libere și pline de culoare ca cele din zilele noastre. Nunțile și botezurile erau numite în Bucureștiul interbelic încuscriri și cumetri și erau un plilej de sărbătoare pentru toate clasele, dar realizate la alt nivel în funcție de oameni.

Nunțile erau în special adorate de cetățeni, fiind un moment de manifestare a unei întregi comunități cu un mare impact social. Fetele se căsătoreau în perioada interbelică de la vârste fragede (12/13 ani), iar băieții de la 17/18 ani.

În familiile înstărite de la oraș lucrurile erau diferite. Fetele se măritau la 17/18 ani, iar cele care alegeau să meargă la facultate ajungeau să își unească destinul cu alesul lor la 21/22 de ani.

Restricții

• Ofițerii puteau să se căsătorească doar cu fete înstărite, conform unui ordin din anul 1927.
  
• Nunta era precedată de perioada de logodnă care putea dura până la patru săptămâni.
  
• Nunta dura trei zile la țară, timp în care în înalta societate evenimentul se rezuma doar la o singură zi.
  
• Șansele unei tinere să devină soție depindeau de zestrea strânsă de părinți de-a lungul vieții.
  
• Darul de nuntă putea să fie: lada de zestre, pământ, animale, păsări, perne, cuverturi ori țesături.
  
• Socrul mare era cel care organiza tot evenimentul.