Povestea Principesei Irina: cum a ajuns să fie arestată fiica Regelui Mihai?
Principesa Irina și soțul ei au fost arestați în anul 2013 pentru organizarea ilegală a unor lupte de cocoși. Cei doi parteneri au organizat cel puțin zece lupte de cocoși la ferma lor în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2012 și 19 mai 2013.
Procurorii au arătat că luptele implicau zeci de cocoși echipați cu cuțite sau alte obiecte tăioase atașate de picioare, luptând până la moarte într-un sport sângeros interzis.
De asemenea, un arbitru supraveghea luptele de pe margine, iar alți oameni vindeau bere și mâncare, ulterior cei care administrau acțiunea luau 10 procente din sumele pariate. Regretatul Rege Mihai I și familia regală au sperat ca justiția din SUA să soluționeze în acea vreme cazul Principesei Irina cât mai rapid.
,,Majestatea Sa Regele Mihai I a luat cunoștință cu profunda tristețe despre evenimentele legate de Principesa Irina a României. Majestatea Sa și întreaga Familie Regală speră ca justiția americană și instanțele Statului Oregon vor soluționa în cel mai just și mai rapid mod cu putință acest caz”, arăta un comunicat remis de Biroul de Presă al Majestății Sale.
Din păcate pentru cei doi soți, Casa Regală a decis după eveniment să îi excludă din linia succesiunii.