Școală de vară pentru copii la Radio Boot Camp: totul este gratuit

Copiii din zilele noastre sunt din ce în ce mai atrași de meseriile prezentului, mai cu seamă că sunt consumatori de informații online. Pentru ca ei să aleagă cât mai bine conținutul pe care îl au în prim-plan, pot să urmeze cursurile unei școli de vară de jurnalism.

Aceasta este creată de Asociația Părinților Isteți în parteneriat cu Itsy Bitsy FM. Cursurile sunt gratuite și vor avea loc în Parcul Alexandru Ioan Cuza din București, acolo unde micuții vor putea învăța ce înseamnă să fii jurnalist, să lucreze într-un radio sau cum este să fii DJ.

Mai exact, Radio Boot Camp se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani în perioada 14 iunie – 26 august, în fiecare sâmbătă de la orele 18:00 la 21:00. Cei din urmă vor fi susținuți în cadrul evenimentului să își dezvolte abilitățile de comunicare și creativitate în cele trei ateliere în aer liber:

  • Atelierul de Jurnalism unde copiii vor scrie stiri si reportaje pe diferite teme, vor face exerciții vocale și de dicție, vor învață despre formatul unei emisiuni radio. Copiii își vor prezenta creațiile jurnalistice în Radiomobilul Itsy Bitsy și vor fi auziți de părinții lor și de publicul din parc;
  • Atelierul de radio unde copiii învață care sunt specializările oamenilor dintr-o echipă de radio, cum arată un studio, care este aparatura fără de care nu se poate emite dintr-un radio (microfoane, mixer, calculator şi soft de emisie, căşti, boxe etc.) și experimenteză prezentarea creaţiei lor jurnalistice chiar la microfon, în Radiomobilul din parc;
  • Atelierul de DJ muzical unde copiii află cum funcționează un mixer, ce calități trebuie să ai ca să ai această meserie, cum pot “să butoneze” şi să mixeze piesele lor muzicale preferate.
0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments