A.S.I.A. revine! Concert spectaculos la Sala Palatului la aproape 25 de ani de la lansarea trupei

Trupa copilăriei tinerilor din vremurile noastre revine în prim-plan! A.S.I.A. se reunește la aproape 25 de ani de la lansarea grupului pe piața muzicală românească.

Patru dintre fetele care au scris istorie în muzica pop au decis să nu renunțe la rețeta succesului care a dat roade în anii trecuți, așa că din 6 martie își vor încerca din nou norocul. De asemenea, ele au și alte surprize muzicale pentru fanii care au continuat să le iubească și după ce ele au dispărut din vizorul lor.

Bilete:

VIP – 199 lei
Categoria 1 – 159 lei
Categoria 2 – 99 lei
Categoria 3 – 79 lei

În timpul acesta, cei care le adoră pe fete au luat la cunoștință faptul că ele se reunesc fără Irina, una din cele mai îndrăgite artiste din trupă. Bruneta a reușit să devină o emblemă a grupului cu codițele sale și cu mișcările care o scoteau în evidență.

„Adi Ordean nu m-a căutat. Nimeni niciodată nu m-a contactat pentru acest concert. El a fost ca tatăl meu. Omul acesta m-a văzut la un festival și m-a invitat să cânt în Schimbul 3. Eu nu uit oamenii care m-au ajutat în carieră. Chiar am vrut să îi trimit un mesaj în care să-i spun că sunt extrem de dezamăgită.

După ce am plecat din ASIA, când veneam în țară, îl vizitam, nu era zi de naștere sau Crăciun să nu îi trimit un mesaj. Mi se pare strigător la cer ce se întâmplă acum. Și nu are legătură că am copil. Nu poți să-mi găsești scuze că am copil, că locuiesc în Ungaria și că n-am timp de repetiții. Sunt la 50 de minute de România. Dar puteam fi oriunde în lumea asta, la urma-urmei este vorba despre munca mea de o viață”, a mărturisit Irina Nicolae.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments