Biblioteca Națională a României din București: istoria inedită a colecției de 13 milioane de unități bibliografice
Biblioteca Națională a României din București este cea mai mare investiție în domeniul culturii făcută după 1989. Colecția sa cuprinde 13 milioane de unități bibliografice și unele din cele mai valoroase manuscrise din întreaga lume. Puțini știu, dar unele din ele sunt scrise în totalitate cu cerneală din aur.
Instituția se află pe o suprafață de 15.000 de metri pătrați, acolo unde ascunde o colecție uriașă de documente rare. Biblioteca Națională se situează în primele zece biblioteci din Europa și gestionează fondul de carte curentă al țării, dar și colecții speciale în care se găsesc 35.000 de cărți vechi, dintre care 40.000 de manuscrise.
Un detaliu mai puțin cunoscut este că istoria instituției este legată de perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu. Lui i se datorează primul depozit legal de carte din spațiul țării, înființat la Mănăstirea Sfântul Sava (Universitatea din București de astăzi).
În anul 1836, Mănăstirea a găzduit prima Bibliotecă Națională a românilor, iar în anul 1901 politicienii au desființat prin lege spațiul cultural și au mutat depozitul legat de carte în patrimoniul Academiei Române. Mai mult decât atât, vreme de 54 de ani (până la preluarea puterii de către comuniști) România nu a mai avut o bibliotecă.
Instituția a fost ulterior din nou pusă pe picioare în 1955, în timpul regimului Gheorghe Gheorghiu Dej, dar la Palatul Justiției din Capitală. De asemenea, s-a zvonit ani mai târziu că Nicolae Ceaușescu ar fi garantat o parte din datoria externă a țării de peste 10 miliarde de dolari cu cel mai valoros manuscris al bibliotecii – Codex Aureus.
