Istoria Academiei Române: cum a luat naștere simbolul științei și culturii din București?

Academia Română se află pe Calea Victoriei 125 și a fost fondată la 1 aprilie 1866 sub denumirea de Societatea Literară Română. Rolul său principal constă în cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice.

Președintele Academiei Nicolae Kretzulescu a spus în discursul rostit la 3 martie 1898: „Domnilor colegi, deschizând astăzi sesiunea generală a anului 1898, în noul edificiu clădit dinadins pentru această înaltă instituție, mă simt împreună cu dumneavoastră toți fericiți de a ne întruni în noua sală (aulă)”.

Proiectul de stat pentru clădire a fost elaborat la 1860, ulterior a urmat o perioadă de pregătire și donații. Totul a început, însă, la propunerea lui Constantin A. Rosetti, după aprobarea de la 1 aprilie 1899 a regulamentului pentru formarea Societății Literare Române.

Un lucru mai puțin știut de unii bucureșteni este că instituția a cuprins la bază personalități cunoscute care urmau să reprezinte toate regiunile astfel:

• 7 membri din Vechiul Regat: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Vasile Urechea-Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian, Constantin Alexandru Rosetti și Ion C. Massimu, la care s-au adăugat în 1867 Titu Maiorescu și Nicolae Ionescu;
  
• 3 din Transilvania: Timotei Cipariu, Gavriil Munteanu și George Barițiu;
  
• 3 din Basarabia: Alexandru Hașdeu, Constantin Stamati și Ioan Străjescu;
  
• 2 din Bucovina: Alexandru Hurmuzaki și Ambrosiu Dimitrovici, (înlocuit apoi de Ioan Sbiera);
  
• 2 din Banat: Alexandru Mocioni și Vincențiu Babeș;
  
• 2 din Macedonia: Ioan D. Caragiani și Dimitrie Cozacovici.