Lucruri mai puțin știute despre Frida Kahlo: accidentul tragic ce i-a schimbat viața

Frida Kahlo a ajuns să fie una din cele mai cunoscute artiste din întreaga lume, iar trablourile sale să marcheze secolul XX prin modul în care își transpunea durerea. Care a fost parcursul artistei?

Fiica unui tată artist german și a unei mamei mexicane avea să rămână în istorie cu lucrările sale impresionante care acum sunt știute de oameni din întreaga lume. Cu toate astea, puțini știu că Frida își dorea, de fapt, să devină medic.

Deși era talentată, nu s-a gândit niciodată să urmeze o carieră în domeniul care i-a adus veșnicia. Pe 17 septembrie 1925 s-a urcat într-un autobuz care o ducea acasă după cursuri. Vehiculul s-a izbit atunci de un troleibuz electric ce avea mare viteză, moment care i-a transformat radical viața artistei.

Mai exact, în lunile de vindecare în care a fost nevoită să stea la pat a început să picteze. Deși nu a fost vorba despre un accident violent pentru toată lumea, soarta a făcut ca artista în special să sufere răni grave interne, moment în care o tijă lungă de metal i-a sfâșiat secțiunea mediană.

„După accident, totul s-a schimbat”, spune istoricul de artă Celia Stahr, autoarea cărții Frida în America.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments