Mituri fascinante din mitologia greacă: originea lumii

Mitologia este totalitatea miturilor create de un popor sau de un grup de popoare, reprezentând astfel o sferă de povești fabuloase. Cu toate astea, pentru grecii antici mitologia semnifica infinit mai mult, fiind chiar dusă la nivelul de religie a lor.

Zeus era cel mai puternic zeu din mitologia greacă, fiind singurul care nu putea schimba destinul, iar cel mai bun exemplu a fost neputința sa de a-și salva fiul, pe Sarpedon: ,,propriul meu fiu, condamnat sa moara din mana fiului lui Menoetius, Patroclus” (Iliada).

De departe cea mai interesantă poveste este despre originea lumii și nașterea Zeus. Se spune că Uranos guverna peste toți într-un mod tiranic, iar de teama de a nu pierde tronul, Cerul își închisese proprii copii în adâncurile Pământului.

Suferința Geei ar fi fost atunci atât de mare încât prima zeiță a omenirii ajunsese să își roage copiii să își omoare tatăl. Cronos a fost primul care a luat decizia de a-și asculta mama, astfel că cel mai mic dintre titani și-a castrat tatăl cu o lovitură de seceră.

Cronos și soția sa au preluat puterea, dar nu pentru mult timp pentru că tiparul s-a repetat. Astfel, de fiecare dată când zeița Rhea îi făcea câte un copil, Cronos înghițea nou-născutul, iar singurul care a reușit să scape a fost Zeus, ascuns de Rhea într-o peșteră din Munții Dicte, insula Creta.

Dominația celor doi a fost cunoscută în mitologia greacă sub numele de Epoca de Aur, perioadă plină de armonie, fără răutate, violență sau legi. Lucrurile s-au schimbat însă după ce Zeus a ajuns la maturitate și s-a răzvrătit asupra lui Cronos.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments