Obiceiuri neștiute ale egiptenilor antici: contract special pentru căsătorie

Există mulți oameni fascinați de istoria Egiptului Antic. Deși există multe informații în cărțile de istorie despre acele vremuri, sunt lucruri despre istoria oamenilor de atunci care nu sunt discutate acolo.

Rujul era făcut din insecte

Carminul era un pigment produs de insecte. Mai exact, acesta era un colorant folosit la cosmeticele de atunci în special pentru buze, dar și pentru a le oferi puțină culoare în obraji.

Sclavi speciali pentru alungarea insectelor

Muștele erau un adevărat calvar pentru egiptenii antici, așa că ei au decis să se folosească de alifii speciale pentru a scăpa de zburătoare, dar și de sclavi care se ungeau cu miere pentru ca muștele și țânțarii să se lipească de ei. Stăpânii nu erau deranjați astfel de nimic.

Copiii nu purtau haine până la adolescență

Unii istorici au stabilit faptul că micuții egiptenilor nu purtau haine și pantofi. Mai exact, aceștia utilizau doar mărgele în jurul corpului până la începutul pubertății.

Berea era o mâncare relaxantă

Berea este adorată astăzi la o masă copioasă ori la o petrecere alături de prieteni. Iată că băutura aceasta era un aliment de bază în alimentația egiptenilor antici. Cu toate astea, ea nu avea nimic în comun cu berea din prezent. Ea era numită ,,Kehmet” și era considerată o mâncare care te relaxează.

Căsătorie cu termen limită

În Egiptul Antic un divorț nu era privit atât de dur și important precum este în zilele noastre. În acele vremuri nu exista nicio cerere în căsătorie, iar de cele mai multe ori un cuplu își stabilea statutul după ce soția se muta la casa soțului și atât. De asemenea, egiptenii bogați aveau contracte de căsătorie în care era scris și cât este legătura dintre parteneri valabilă.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments