Povestea tragică a Împărătesei Sissi: a fost asasinată într-un port

Împărăteasa Elisabeta a Austro-Ungariei a rămas în istorie sub numele de Sissi. Aceasta a avut o viață de poveste cu un sfârșit tragic.

Ea a primit nenumărate avertizări cu privire la posibile tentative de asasinat, dar cu toate astea a decis să nu le asculte. Împărăteasa adora să călătorească, pentru că se simțea sufocată de protocolul imperial și de soacra ei.

Sissi a decis ca după căsătorie să aibă excursii din ce în ce mai dese și mai lungi, mai cu seamă lucrurile schimbându-se și după ce fiica sa s-a căsătorit în 1890. Din acel moment, cea din urmă petrecea rareori timpul la casa din Viena.

Într-o zi, Sissi și însoțitoarea ei au părăsit hotelul la care se aflau și au luat-o pe jos pe malul lacului Geneva. Cele două își doreau să se urce la bordul vaporului Gneve cu direcția Montreux.

La un moment dat, tânărul Luigi Lucheeni în vârstă de 25 de ani s-a apropiat de ele și s-a prefăcut că se împiedică, timp în care făcuse, de fapt, o manevră pentru a nu trezi suspiciunile tuturor.

Anarhistul italian o înjunghiase atunci în piept pe Împărătească fără ca nimeni să-și dea sea. În concepția băiatului, toți aristocrații erau la fel și meritau să moară.

„Sunt anarhist prin convingeri… Am venit la Geneva să ucid un suveran, cu scopul de a da un exemplu celor care suferă și celor care nu fac nimic pentru a-și îmbunătăți poziția socială. Nu conta pentru mine cine era suveranul pe care-l ucid. Nu am lovit o femeie, ci o împărăteasă; aveam în minte Coroana”, ar fi spus el la acea vreme.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments