Istoria familiei Capșa. Primii pași în cofetăriile din Capitală
Cei mai mulți bucureșteni au rămas surprinși de Casa Capșa care se află pe Calea Victoriei. Aceasta este situată la intersecția cu strada Edgar Quinet și este locul în care se află una din cele mai bune cofetării din istoria Capitalei.
Cei mai mari scriitori, matematicieni și politicieni ai vremurilor apuse se adunau cândva aici. De altfel, se spunea că la Capșa ,,se fac și se desfac guvernele” și că aici să dădea ora exactă a celor mai noi bârfe.
Istoria familiei care a pus bazele afacerii este marcată de dragoste: Dumitru Capșa a ajuns în Brașov în anul 1872, acolo unde s-a căsătorit, a decis să se mute în București și mai apoi a avut patru băieți. Mezinul care se numea Constantin a fost cel care a continuat afacerea tatălui său.
Cel din urmă s-a căsătorit și a făcut 12 copii dintre care patru băieți vor crea ce este cunoscut astăzi drept Casa Capșa. Puțini știu, dar primul nume al cofetăriei a fost inițial ,,La doi Frați, Anton și Vasile’‘. În timp, faima delicateselor de acolo a reușit să treacă granițele, iar mai apoi cofetăria a primit brevetul de furnizor al Curții Domnești și a devenit cunoscută în lumea întreagă drept ,,Casa Capșa”.