Bucureștiul interbelic și fetițele dulci de altădată: cum a apărut culoarea roșie a felinarului?

Oamenii au dus prostituția bucureșteană, localurile și cartierele marcate de astfel de obiceiuri de la rușine la admirație în perioada interbelică. În prezent, însă, legalizarea și impozitarea acestei ocupații încă reprezintă un subiect controversat pentru mulți.

Pe vremuri, culoarea roșie era asociată cu termenul de bordel, casă de toleranță sau casă de prostituție care oferea femeilor un loc unde să se întâlnească cu clienții și să întrețină relații intime cu ei în schimbul unor bani.

Astfel, felinarul roșu a devenit detaliul care semnala această practică, după ce în China antică toate casele de toleranță aveau atârnate la uși lămpi decorative roșii pentru a fi recunoscute ca atare.

Poate puțini știu, dar astfel de bordeluri funcționau legal în Bucureștiul interbelic și antebelic, până la finalul secolului al XIX-lea. Mai mult decât atât, locuri de acest gen se aflau la vedere la braserii de top, Gara de Nord sau cluburi de noapte.

De asemenea, a existat și o primă încercare de reglementare a prostituției în 1859, dar în 1930 intervine în prim-plan o nouă lege care desființează „casele de prostituţie sau localurile unde se practică prostituţia cu femei găzduite”.

Cea mai cunoscută casă de toleranță pentru femeile din Capitală în perioada interbelică era Crucea de Piatră, care a devenit rapid un întreg cartier al plăcerilor.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments