Oamenii de la metrou

Sau cu cine îți împarți perimetrul și aerul timp de câteva (zeci de) minute pe zi.

Oamenii de la metrou

Dacă ești din București sau ți-ai făcut veacul ceva vreme pe aici, ai intrat probabil în contact cu orele de vârf Metrorex și cu oamenii de la metrou care par să călătorească în aceeași direcție cu tine. Uneori cobori tu înainte, alteori ei. Dar, în special în anumite stații coboară foarte multă lume, în același timp și astfel participăm cu toții la marea adunare a celor care se duc la / se întorc de la serviciu.

Însă când capacitatea vagoanelor, peroanelor, scărilor devine depășită, ce poți să faci în afară să speri și să observi?

Așa că am observat și eu câteva tipuri de persoane, după cum urmează:

Grăbitul. Da, toți ne grăbim, „our time is running out”, trebuie să ajungem repede undeva, să schimbăm metroul, să prindem metroul. Dar, mai ales în orele de vârf, când e multă lume, metroul vine foarte repede. Așa că nu e nevoie să împingi, să treci furtunos sau să te uiți urât când cineva nu poate să meargă mai repede – din varii motive.

Prea-lentul. Dacă nu e albă, e neagră. Dacă te țin picioarele, mergi în pas cu ceilalți. Poate tu nu te grăbești, dar mulți alții așa par. Și pe lângă problemele pe care le au deja oamenii, se mai încruntă și pentru că stau după tine. Slow-walker? Keep right.

Rebelul. Nu degeba avem marcate sensuri de mers sau de urcare și coborâre, cum nu degeaba ni se sugerează să staționăm pe partea dreaptă a scării rulante. Dacă am respecta aceste mini-reguli cu toții, haosul ar fi mai mic.

Vocalul. Singura scuză ok pentru care vorbești foarte tare la metrou ar fi că nu auzi. Mă îndoiesc că este cazul unor persoane între 15-50 ani. Nu toată lumea vrea să audă ce ai tu de discutat; mai ales că uneori sunt chestii mult prea personale.

Aiuritul. Cel care fie e prins în carte, fie în telefon și uită să coboare. Am pățit. M-am amuzat și am amuzat și audiența.

Blândul. Mai pe englezește, omul chill. Omul care își vede de treaba lui, fără să se enerveze dacă e prea aglomerat, fără să comenteze despre cât de nașpa e sistemul sau cât de prost merg lucrurile în țara asta. Și e de înțeles; se întâmplă și la case mai mari. Dar ce rezolvăm dacă ne supărăm și acuzăm și totuși, nu facem nimic practic în acest sens? Nimic. Fii ca omul chill de la metrou!

https://www.instagram.com/p/BVNhvMJhs-B/

Cam asta am observat și, din păcate, unele cazuri nu sunt valabile numai la metrou. Împărțim orașul și ar trebui să ne pese mai mult de cei din jurul nostru. Hai să ne respectăm pe noi și între noi și să fim mai atenți la micile detalii. Fie că vă regăsiți sau nu în aceste tipologii, nu uitați să zâmbiți. Avem nevoie de mai multe zâmbete la metrou. Și în general, în viață.

Tu ce momente ai surprins la metrou? Urcă o poză pe Instagram și dă-ne tag @descoperabucurestiul.

oamenii de la metrou

https://descoperabucurestiul.eu

Poză featured via @mdapaone

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

Redactie

Orasul Bucuresti prezentat altfel! Aici poti gasi evenimente, cafenele, locatii, fotografii, oameni si idei frumoase, prezentat de tineri pentru tineri !

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Newest
Oldest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
estiultau
estiultau
6 years ago

<3