Povestea marelui actor Constantin Tănase, veselul artist sărac: a străbătut toate străzile Bucureștiului ca vânzător de unsoare pentru copitele cailor

Mulți au crezut că succesul și numele auzit de toate urechile din părțile bune ale României i-ar fi adus o viață de vis încă de la intrarea în facultatea de profil. Cu toate astea, talentul său avea să nu îi țină de foame, astfel că artistul s-a trezit de nenumărate ori cu masa goală, dar cu sufletul îndreptat spre aceeași pasiune – teatrul.

Deși talentul actoricesc îi dicta deja că o să fie un mare nume în istoria teatrului, parcursul spre o carieră de vis a fost unul greu de dus.

Foamea dicta de cele mai multe ori, căldura lipsea din camerele din chiria pasageră din care se muta frecvent cu amicul Bârlogeanu, iar încălțămintea era reparată de cele mai multe ori seară de seară la lumina lumânării.

„Aveam grijă în fiecare dimineață să-mi pun în ghete niște cartoane, care-mi țineau loc de talpă. Seara le schimbam, și așa, în fiecare zi aveam pingele noi”.

Pentru a-și putea câștiga măcar un covrig ce să îi țină de foame, Constantin Tănase străbătea străzile Bucureștiului ca vânzător de unsoare pentru copitele cailor.

Prima și cea mai importantă lecție a fost primită chiar și primul curs de teatru de la profesorul Nottara: „Grea meserie v-aţi ales! N-o să vă fie drumul presărat cu trandafiri. Pretenţiile ce se fac actorului sunt nenumărate: grija respiraţiei, grija sănătăţii şi a fizicului, ireproşabila conduită morală şi atâtea altele. Un lucru e sfânt: dacă nu muncești, zi de zi, ca un salahor, nu răzbești. Gloria actoricească nu se câştigă stând tolănit la cafenea, bând şvarţuri. Are să fie greu, flăcăilor, până o să ajungeţi în vârful dealului”.

Cu toate astea, actorul a luptat mereu pentru visul său și iată că a reușit să învingă nemurirea, fiind prezent și astăzi în istoria teatrului și cunoscut ca ,actorul care nu se lasă uitat’.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments