Calea Dorobanților: una din cele mai importante artele ale Bucureștiului

Calea Dorobanților este una din cele mai vechi străzi din Capitală. Aceasta face parte din rețeaua de bulevarde din prima jumătate a secolului XX. Este cunoscut faptul că zona din jurul străzii a fost concepută și construită de la bun început pentru a forma un cartier exclusivist, iar chiar și în zilele noastre este știută drept una din cele mai bune zone din București.

Aceasta se află în sectorul 1 și se întinde din Piața Alexandru Lahovari (lângă Piața Romană) până la Piața Charles de Gaulle și are o lungime de 2.600 de metri.

Numele său a fost dat în anul 1878 în amintirea trupelor de dorobanți care au luptat la Plevna, Vidin și Grivița în cadrul Războiului de Independență al României.

Majoritatea bucureștenilor știu că cele mai importante clădiri din zonă se află în partea dintre Piața Lahovari și intersecția cu Șoseaua Ștefan cel Mare.

Mai exact, este vorba de mai multe case cu o arhitectură spectaculoasă cu grădini la vedere care arată mai mult ca niște mici palate. Locuințele ilustrează exact gusturile în schimbare ale elitei bucureștene de la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

Ce poți să vizitezi aici:

  • Casa Maria Lahovary, Calea Dorobanților nr. 39, 1889, de Louis Blanc
  • Casa Assan, Piața Alexandru Lahovari nr. 1, 1906-1914, de Ion D. Berindey
  • Casa Nicolae T. Filitti/Nae Filitis de pe Calea Dorobanților, c. 1910, de Ernest Doneaud
  • Casa Constantin I. C. Brătianu, Calea Dorobanților nr. 16, 1914, de Petre Antonescu
  • Casa Slătineanu, Calea Dorobanților nr. 60, dată necunoscută, de Paul Louis Albert Galeron
  • Blocul Zodiac, Calea Dorobanților nr. 36-40, 1940, de Radu Dudescu, Mircea Marinescu (arhitecți), Emil Prager (inginer constructor) și Constantin Baraschi (sculptorul semnelor zodiacale)
0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments