București în istorie

Capitala României, București, deține o întreagă istorie bogată în superstiții, de unde și proverbele cu care bunicii ne dojenesc; iar una dintre aceste superstiții și-a pus amprenta asupra uneia dintre cele mai grandioase clădiri ale orașului.

Scurt istoric

Este vorba despre hotelul InterContinental, cel pe care îl puteți găsi în sectorul 1, Piața Universității. Acesta reprezintă o emblemă a perioadei comuniste. Povestea construirii este pe cât de simplă, pe atât de uimitoare. Negăsind un loc liber în hotelurile orașului, omul de afaceri Cyrus Eaten Junior a decis construirea unui hotel, astfel formându-se după aceea proiectul clădirii de către patru arhitecți români. Hotelul a avut o perioadă de construcție de trei ani, devenind cel mai celebru hotel de 5 stele al Bucureștiului.

Pentru anul 1970 totuși, hotelul a fost o noutate în arhitectura urbană. Având un aer moder, dar în același timp ducând cu gândul la arhitectura bizantină, ale cărei influențe se pot vedea în Sala Rondă, o anexă a clădirii.

Sala Rondă a hotelului InterContinental

Hotelul are, în prezent, 24 de etaje, care duc clădirea la o înălțime de 84 de metri, însă, din multitudinea celor 17 nivele numerotate, cel cu numărul 13 lipsește. De ce? Ei bine, ca și acum, 13 era considerat un număr ghinionist, fapt pentru care nu există nivel cu acest număr.

Facilități

Când vine vorba de facilități însă, suntem surprinși de o  multitudine de varietăți culinare. De exemplu, bufet suedez la Belvedere, mâncare italienească în restaurantul Madrigal, diverse baruri cu cele mai rafinate băuturi. Pianul din camera Imperial Suite, care este, de asemenea, cea mai scumpă cameră a hotelului( 1.500 de euro pe noapte). Datorită pianului, cântărețul Nigel Kennedy, care adora hotelul, se caza mereu în această cameră.

Hotelul a fost vizita de-a lungul anilor de numeroase celebrități. Datorită diverselor relații de interes ale acestora, dar și de oameni de rând (de pe stradă, sau de pe holul hotelului).

Vedere panoramică

În concluzie, pe lângă toate aceste detalii, hotelul oferă o imagine impresionantă asupra orașului. Datorită înălțimii impresionante, poate fi văzut Parcul Cișmigiu, un alt element reprezentativ al Bucureștiului, dar și alte clădiri, formându-se o viziune panoramică a ceea ce era, și este, București.

Vederea panoramică dintr-un nivel al hotelului InterContinental
0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

Redactie

Orasul Bucuresti prezentat altfel! Aici poti gasi evenimente, cafenele, locatii, fotografii, oameni si idei frumoase, prezentat de tineri pentru tineri !

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments