Scurtă istorie a Operei Naționale Române: cel mai mare teatru liric din țară

Opera Națională Română a cunoscut o activitate imensă de-a lungul anilor, iar în repertoriul său au intrat mai mult de 150 de opere și balet. De asemenea, ea a cunoscut o dezvoltare uriașă datorită creației unor compozitori precum: George Enescu, Gheorghe Dumitrescu, Alfred Mendelsohn, Zeno Vancea, Mircea Kiriac, Cornel Trăilescu sau Laurenţiu Profeta.

Primele mențiuni despre spectacolele de operă de pe teritoriul Principatelor Române datează din 1772, moment în care Livio Cinti și ,,operiștii” treceau prin București în cadrul unui turneu.

Cu toate astea, titulatura de ,,Opera Română” avea să fie folosită chiar înainte să existe o instituție de stat sau o clădire dedicată teatrului liric din Capitală datorită artiștilor care s-au adunat într-un număr cât mai mare.

Un punct important în evoluția instituției a fost cu siguranță la începutul secolului al XX-lea, când Bucureștiul era deja cunoscut pentru activitatea culturală bogată în domeniul operei.

Ulterior, la 4 septembrie 1919 a fost înființată oficial Societatea ,,Opera, artiștii asociați”, iar la 22 septembrie în același an a luat numele de Societatea lirică română ,,Opera”, nucleul Operei Naționale Române din vremurile noastre.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments