Stairs to .. Lacul Morii!
Cu toţii iubim poveştile. Fie născocite, fie reale, au un farmec al lor. In general, orice loc în care păşim, ştie o poveste. O cunoaşte până şi-n cele mai mici detalii. Chiar daca noi, nu o ştim. Poveştile sunt legate de oameni, de cei ce au trecut deja prin acele locuri, de cei ce şi-au trăit propria poveste în acel loc. Aşa facem noi, oameni, ne construim propriile poveşti, ce ne devin amintiri cu timpul. Unii işi amintesc, alţii nu.
Prima dată când m-am hotarât sa fac o mică plimbare, aproape de casă, am zis să citesc un pic înainte sa plec, legat de locurile ce ne leagă de o istorie. Locuri ce ne stârnesc curiozitatea. Şi m-am oprit la Lacul Morii. Conform anumitor surse, locul are o legendă, una tare interesantă din punctul meu de vedere. S-a pornit de la o metodă de a proteja Bucureştiul de inundaţii. Simplu, până acum. O mare parte din locuitorii zonei, din cartierul Crângaşi, îl consideră tărâm al spiritelor scufundate în adâncuri. Se spune că, pentru amenajarea în acea zona a râului Dâmboviţa, un cartier întreg a fost mutat, pentru a face loc Lacului Morii.
Iar in cazul barajului, cimitirul din acea zonă, a fost mutat şi el, iar biserica Sfântul Nicolae, demolată. Potrivit legendelor, nu toţii oamenii au apucat să-şi ridice persoanele dragi în timpul scurt stabilit de autorităţi, buldozerele intrând direct peste morminte.
Din păcate, şi-n prezent locul prezintă un anumit pericol, statisticile arătând faptul că anual, între 4-7 persoane se îneacă în Lacul Morii. Însă, aşa cum declara şi cel mai vechi “om al lacului”, un inginer ce deţine o serie de poveşti ale locului pe măsura experienţei sale, oamenii-s vinovaţi, nu lacul. Şi tind să-i dau credit absolut. Din orice loc, mai ales unul plin de istorie, este indicat sa furăm o gură de prospeţime actuală, păstrând in schimb, în memorie, vechile legende. Are un farmec aparte atunci când cunoşti aceste detalii şi porneşti la pas .. spre Lacul Morii.
