Casa Monteoru: povestea monumentului istoric din București

Casa Monteoru este un monument istoric din București care se află pe Calea Victoriei nr. 15. Imobilul a fost construit în ultimul sfert al secolului al XIX-lea, fiind una dintre casele celor înstăriți care voiau să marcheze prezența lor în București.

Aceasta a fost cumpărată de Grigore Constantinescu-Monteoru, ulterior a suferit o renovare radicală între anii 1887-1889, realizată de arhitecții Ion Mincu și Nicolae Cuțarida.

După un timp, fiica lui Monteoru a donat casa sub presiunea sovietică, decizie care a fost anulată după anul 2000 de autorități. Amintim că în anul 1945 imobilul a intrat în posesia Asociației Române pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, iar în 1928 a fost naționalizată.

De asemenea, din 1952 ea a fost sediu pentru Uniunea Scriitorilor din România, iar în 1997 a fost dată de Primăria Municipiului București în folosința Uniunii Scriitorilor pentru 49 de ani.

De asemenea, din mai 2015 s-a instaurat un restaurant cu terasă în incinta casei, lucru care a adus nenumărați turiști și localnici la distracție în mijlocul monumentului istoric.

0 0 votes
Article Rating
Distribuie pe:

You may also like...

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments